ECHIPA
Clientela noastra se poate baza pe gandirea analitica a echipei de avocati, in rezolvarea celor mai complexe probleme juridice cuprinzand riscuri si implicatii de orice natura, contencioasa ori necontencioasa.

Avocat Andrei Dima – Partener coordonator, Dima și Asociații
Avocat specializat în drept penal - white collar crime, cu o abordare orientată spre prevenția penală și protejarea integrității corporative. Experiența mea acoperă atât litigiile penale complexe, cât și construirea de mecanisme preventive pentru companii, astfel încât riscurile juridice să fie identificate și neutralizate înainte de a se transforma în vulnerabilități majore.
Activitatea de consultanță acordată marilor companii a dus la dezvoltarea unor proiecte complexe în care am calitatea de manager și coordonator, conducând atât echipa de penal din cadrul Dima și Asociații (în prezent, formată din 7 avocați), cât și departamente interdisciplinare reunind peste 12 de avocați ultra-specializați în toate ramurile de drept necesare.
Această abordare integrată face posibilă gestionarea unor proiecte internaționale cu impact economic major, în valoare de sute de milioane de lei, prin îmbinarea expertizei în penal clasic cu o cunoaștere solidă a dreptului afacerilor (comercial, civil, societar, insolvență, concurență).
Colaborările internaționale cu prestigioase case de avocatură din Anglia, Austria și Germania consolidează capacitatea firmei de a construi strategii juridice transfrontaliere, adaptate standardelor europene.
Pentru mine, prevenția penală înseamnă mai mult decât reacție juridică – înseamnă o strategie de business, capabilă să protejeze companiile de riscuri, să susțină stabilitatea lor și să le asigure un cadru solid pentru dezvoltare.
Telefon: 0724026053
Email: andrei@avocatdima.ro

Caraghiaur Mihai – Partener dedicat
Avocat cu o abordare profundă și meticuloasă, Mihai Caraghiaur oferă clienților săi un suport juridic atent fundamentat, susținut de ore extinse de analiză și verificare documentară. Disponibilitatea sa, rar întâlnită, permite abordarea fiecărui caz cu o grijă excepțională.
În calitate de membru fondator și partener al SCA „Dima Andrei și Asociații”, Mihai a demonstrat profesionalism în cazuri complexe, reușind rezultate care au revoluționat abordarea juridică.
De la intrarea în Baroul București, acesta și-a construit o reputație solidă, devenind unul dintre cei mai respectați avocați ai generației sale - o recunoaștere a valorii profesionale și umane pe care o aduce fiecărui dosar.
Telefon: 0753825947
Email: mihai.caraghiaur@avocatdima.ro

Hera Miruna Ioana – Avocat cu vocație și profunzime juridică
Miruna Hera este avocat cu o reală vocație pentru avocatură, reușind să îmbine pasiunea pentru studiu cu rigoarea practică a profesiei. Materialele juridice elaborate de ea sunt adesea echivalente cu lucrările teoreticienilor de renume, fiind apreciate pentru claritatea și profunzimea analizei. Nu de puține ori, argumentele dezvoltate de Miruna au fost preluate în motivările instanțelor, confirmând impactul și valoarea muncii sale.
Dragostea pentru meserie se reflectă în fiecare interacțiune cu clienții, care îi apreciază seriozitatea, dedicarea și empatia. Tot mai solicitanți in colaborarea cu ea, clienții o percep ca pe un partener de încredere, capabil să transforme complexitatea juridică în soluții practice și eficiente.
Un om cu valori solide, Miruna Hera aduce valoare nu doar societății Dima și Asociații, ci și comunității juridice în ansamblu, prin nivelul ridicat al activității sale și prin exemplul personal pe care îl oferă.
Telefon: 0730511080
Email: miruna.hera@avocatdima.ro

Fabiana Dragomir – Avocat în continuă dezvoltare
Fabiana Dragomir este avocat în cadrul Dima și Asociații, remarcându-se prin dorința constantă de perfecționare și prin disciplina profesională cu care abordează fiecare proiect. Experiența sa acoperă arii diverse – de la conformitate și analiză juridică, până la redactarea de documente complexe – ceea ce îi permite să ofere o abordare riguroasă și adaptată fiecărui dosar.
Cu o formare solidă în drept, științe politice și studii de securitate, Fabiana reușește să îmbine teoria cu practica, contribuind activ la soluții juridice bine fundamentate. Este un avocat care excelează prin atenția la detalii, etica profesională și dorința de dezvoltare continuă, calități ce îi definesc parcursul în cadrul firmei.
Determinarea de a progresa atât profesional, cât și personal, face din Fabiana un membru valoros al echipei noastre și un profesionist aflat pe un traseu ascendent în domeniul juridic.
Email: fabiana.dragomir@avocatdima.ro

Alexandru Setnic – Avocat cu gândire strategică și soluții rapide
Alexandru Setnic se remarcă printr-o capacitate intelectuală intuitivă și prin rapiditatea cu care identifică direcția corectă de acțiune într-un dosar. Are abilitatea de a construi strategii juridice clare și eficiente într-un timp scurt, ceea ce îi permite să gestioneze simultan un număr considerabil de cauze, fără a pierde din vedere atenția la detalii.
Stilul său de lucru îmbină analiza riguroasă cu pragmatismul soluțiilor, fapt ce îl recomandă atât în litigii complexe, cât și în situații ce necesită reacții rapide și decizii ferme.
Clienții și colegii îi apreciază determinarea, responsabilitatea și echilibrul, iar în cadrul echipei Dima și Asociații, Alexandru contribuie constant la consolidarea unor rezultate juridice de impact.
Email: alexandru.setnic@avocatdima.ro

Șinca Mădălina – Avocat cu gândire strategică și soluții rapide
Mădălina Șica face parte din noua generație de avocați pentru care profesia nu este doar o alegere, ci o vocație. Absolventă Magna Cum Laude, cu un parcurs academic remarcabil și o disciplină intelectuală rar întâlnită, Mădălina se distinge prin rigoare, curiozitate și o energie profesională care anunță o carieră excepțională.
Are acea combinație rară de luciditate, ambiție și sensibilitate juridică ce lasă impresia că limitele sunt doar repere provizorii. În echipa SCA Dima Andrei și Asociații, contribuie cu seriozitate, prospețime și o capacitate autentică de a înțelege nu doar dosarul, ci și omul din spatele lui.
Email: madalina.sinca@avocatdima.ro